In vizita prin bisericile din Suceava …

Duminica, mi-am dorit sa fiu in mai multe biserici in care nu am mai fost de foarte mult timp, in una nu am fost de loc, in municipiul Suceava.

Cunosc multi crestini evanghelici aici si mi-am dorit sa vad cum se simt ei in biserica lor. O sa ma intrebati ce fel de biserici. Am reusit sa vizitez impreuna cu familia, sotia si cei trei copii, si inca o familie, doar doua biserici Penticostale, una Baptista si una dupa Evanghelie.

Si m-am gandit sa fac putina „reclama” la aceste biserici. Nu ca nu se vad, ba, chiar sunt impunatoare, cladiri spectaculoase, placute, arhitectura interesanta. coruri si dirijori buni. Sa nu mai vorbim de Cuvantul predicat si explicat. Chiar in una dintre biserici am fost indemnati sa ne rugam pentru Romania, pentru conducatorii ei si pentru conducatorii oraselor si judetelor. Foarte bine, m-am simtit bine in acest sens, doar. Dar, din respect pentru Domnul nu voi spune in care biserici am fost, dar daca vreti in mod personal pot detalia.

Ciudat sau nu, noi eram invizibili aproape, cand intram in biserica, si eram doar 10 persoane. In trei dintre aceste biserici am fost impreuna cu familia fratelui meu si eram noi doi, sotiile noastre si fiecare cate 3 copii.

Ce mi s-a parut foarte interesant e, ca doar intr-un din biserici, anume in Biserica Penticostala Sfantu’ Ilie  am fost vazuti si intampinati de unul dintre oamenii de ordine, salutati, intrebati de unde suntem, cu ce imprejurare pe la ei si invitati sa gasim un loc in sala. A fost singura mana intinsa din partea unei persoane in toata aceasta zi.

M-am intrebat, cum era si normal, oare asta inseamna biserica? Oare asta inseamna deschiderea bisericii de a fi impreuna cu ei la inchinare? Oare aceasta inseamna sa fii crestin, fara sa ii vezi pe cei care sunt straini in biserica ta? Poate ma insel. Dar am plecat  mahnit in mine din aceste biserici cu cladiri frumoase, cu membri care „stiu sa se inchine” si sa se bucure, doar impreuna, intre ei. Si numeni nu mai are loc in cadrul acela.

Am simtit ce cred ca a simtit fiecare persoana care a intrat poate prima data in aceste biserici. NE-ACCEPTAT intre ei sau poate, RESPINS. Oare pe cati oameni care il cauta pe Domnul i-am respins noi prin atiturinea noastra rece si neprimitoare? Oare isi mai pun astazi problema pastorii cum sunt primiti altii in bisericile lor? Oare aceasta nepasare colectiva nu ii trimite pe unii in Iad?

Poate nu sesizam cum suntem si cum actionam cand vedem pe cineva strain in biserica sau grupul in care suntem!

Sigur,  nu stiu ce sa raspund.  Poate macar in momentul asta cineva in aceste biserici va sesiza aceasta stare si/sau atitudine si poate, zic eu, se vor pune lucrurile si altfel.

Domnul sa se indure de noi !!!

Reclame

Egoismul ucide, Iubirea da viara

Mi-a placut acest articol postat de Cristian si l-am (furat – dupa unii) postat si eu.

Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă.

Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină. Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic.

Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…

Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt. Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.

Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…

– Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră. Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:

– Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora… Cel mare nu părea prea încântat:

– Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…

– Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.

– Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine. Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:

– Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi… Musafirul le spuse:

– Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut… În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.

– Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.

– Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.

– Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât… Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…

– Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată… Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…

Sursa:  http://cristianstavriu.wordpress.com/despre-frati-si-fratietate-pilde/

Cand ai plans ultima data impreuna cu cineva?

Domnul Iisus cand era pe pamant a spus: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Numai ca intrebarea mea este: De cine?

Sigur aveti un raspuns. Unii vor spune: De Domnul Iisus, si asa si este! Altii veti gasi un alt pasaj si veti zice: De altii, si din nou asa este!

Domnul Iisus sterge orice lacrima a celor care au nevoie si apeleaza la mila lui. Si o va face pe pamant, iar pentru unii doar in cer. Apeleaza la mila Lui. Numai ca nu e suficien ca El Iisus sa stearga orice lacrima din ochii celor care plang, ci, si noi avem porunca din partea Lui sa o facem. De aceea:

Cand a fost ultima data cand ai sters lacrimile unui care era indurerat si plangea?

Apostolul Pavel porunceste: „…plângeţi cu cei ce plâng.”


Tie iti pasa?

Lumii nu ii pasa de cei singuri, retrasi, neglijati sau fara putere. Ba mai mult  dispretuiesc pe aceste tipuri de persoane. Persoane integre, dar care, poate nu au un persoana ( o pila) de a interveni pentru ei sau care sa ii ajute in anumite situatii. Tie iti pasa de ei sau procedezi ca toti ceilalti?

Apostolul Iacov zice: „Religiunea curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru,  este sa-i cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor …”

Gandeste astazi la o persoana de acest fel, pe care o cunosti. Ce poti face pentru ea astazi? Nu lasa pentru maine. Astazi aceasta persoan asteapta pe cineva care sa o asulte, sa o intareasca!  Fii tu acea persoana, daca zici ca iti pasa de ei.

Relatii frante…(II)

inima frantaNU are nici un sens sa stai si sa astepti ca vindecarea sa se produca fara ca tu sa faci nimic. Aceasta va face ca procesul acesta si asa de durata sa se lungeasca si mai mult…

Din nou va trimit la Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi unde Bob Gass vrea sa ne ajute sa lega ranile si noi ca si Iisus…

Relatii frante…(I)

Se intampla in fiecare zi. Poate ca se intampla chiar acum in caminul tau care era odinioara unul fericit: asteptari nerealiste, infidelitate si promisiuni incalcate care distrug visul unei iubiri si a unei increderi de durata.

Din fericire, Dumnezeu este vindecatorul relatiilor frante si a increderii inselate.

„El … tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si leaga ranile…” Psalmul 147

Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi ne invita incepand de astazi la vindecarea relatiilor frante. Dumnezeu sa ne ajute la aceasta!!!