„Lucrurile care puteau sa iti dea pacea, …”

Ce ma uimeste la acest pasaj este ca, in timp ce multimea se bucura, joaca, canta „Osana!”, Iisus plange pentru cetate si implicit pentru ei. Oare de cate ori in timpul bucurie noastre, Iisus plange pentru noi?

Cand S-a apropiat de cetate si a vazut-o, Isus a plans pentru ea si a zis: „Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tai. Vor veni peste tine zile, cand vrajmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile: te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata.” Luca 19

Evanghelistul Luca este singurul care surprinde aceast detaliu, si un detaliu care merita luat in seama. Ce diferenta de opinii, de diferenta in interpretare, cat de mare diferenta de actiune. Ma gandesc oare ucenicii nu ai priceput ca Iisus era suparat in duhul lui?

M-am tot intrebat oare la ce lucruri se refera Iisus aici, cand spune ‘lucrurile care iti dau pacea’? Atunci am plecat prin Scriptura pentru a gasi ceva care sa explice ce a vrut Iisus sa spuna.

Mai toti ne dorim ‘pacea’, de aceea apelam la fel de fel de trucuri pentru a o avea. Domnul Iisus cand vede de departe Ierusalimul, care este prin definitie, orasul pacii – salom, le spune celor din jurul sau care aveau puterea de a intelege:

„Daca ai fi cunoscut … lucrurile care puteau sa iti dea pacea…” Care sunt acele lucruri care pot aduce pacea? si asa am gasit in Scriptura cateva aspecte care aduc pacea:

Incep cu ceea ce spune Pavel in Romani 8, „… umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace”

Tot in Romani Pavel zice: Dumnezeul nadejdii sa va umple cu toata bucuria si pacea, …”

In Efeseni 2, tot Pavel zice: ” Iisus este pacea noastra, care din doi a facut unul singur…”

Cel cu inima tare, care se increde in Domnul primeste pace din plin Isaia 26

Lucrarea curatiei este pacea, roada neprihanitii este odihna. Isaia 32

Dar si apostolul Pave spune ceva asemanator, ba chiar mai mult: suntem socotiti neprihaniti, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Si inca unul: „fugi de poftele tineretii si urmareste (…) pacea, impreuna cu cei ce cauta pe Domnul dintr-o inima curata.”

Daca nu, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercatarii „vor veni peste tine zile in care vrajmasii tai, te vor inconjura, te vor impresura, te vor strange din toate partile, te vor face una cu pamantul, te vor demola, caci cei rai nu au pace.

Ce bine ar fi ca azi, in ziua cercetarii sa luam aminte la lucrurile care pot da pacea pentru ca Pacea lui Dumnezeu ne va pazi inimile si gandurile in Hristos Iisus Domnul nostru!

Reclame

… o inima zdrobita …

Acum ca au trecut cele doua zile ale indragostitilor, ca si cum doar o zi ne aratam cat de indragostiti suntem, multi poate sunt mai singuri si mai ne-iubiti. , poate chiar zdrobiti in sentimentele lor.

Unul dintre Psalmi si David spune:

” Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.
Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit. “

Slaveste pe Domnul atunci când te simti tare, căci vine si ziua când vei avea o inima zdrobita, si atunci ai nevoie de ajutorul Lui. Ap. Pavel in cartea sa scrie: “Parintele indurarilor si Dumnezeul orcărei mângâieri, care ne mângâie in toate necazurile noastre, pentru ca, … , să putem mângâia pe cei ce se află in vreun necaz!”

Cunosti astazi pe cineva care este cu o inimă zdrobită, are nevoie sa fie intarit, poate tu esti singurul care o poate face. Nu lasa aceasta pentru mâine. Sună- astazi si oferă-i o incurajare.

Domnul Isus “nu frânge” o inima care “(fitilul care) fumega” si nici “trestia frăntă” cazuta la pamânt. El o ridică, o incurajează, o intareste si asta trebuie sa fac si eu…

Care a fost atitudinea ta fată de cel care are o inimă frântă. Ai avut dispret sau aer de superioritate… Ia seama zice ap. Iacov sa nu cazi si tu… Doar Satan isi doreste sa franga, sa distruga pe cineva. Iisus se apropie cu dragoste, plin de mila sa ridice, sa intareasca ceea ce e distrus.

Asa că dacă stii acum pe cineva care se zbate zdrobit, nu il frânge de tot. Ajută-l, Ridică-l, fă ceva ca el să fie intarit. Nu astepta pentru ziua de maine. Aceasta va aduce inaintea ta pe altcineva care poate avea nevoie de tine.

Ceea ce poti face tu, cu sigurantă că nimeni nu mai poate face.

„Dupa ce au primit banii, carteau impotriva gospodarului”

Cu ceva timp in urma un tanar angajat la un patron mi-a povestit: Stateam la rand impreuna cu ceilalti angajati pentru a primi salariul pentru timpul lucrat. Cand am ajuns in fata patronului care tocmai numara banii pentru mine si mi i-a dat, i-am numarat si imediat am zis patronului, este o greseala, eu primesc de obicei mai putin, la care patronul i-a replicat, meriti mai mult, de aceea ai primit mai mult. Putin confuz si bucuros mi-a impartasit si mie experienta lui.  Nu toti avem aceasta placere…

Hai sa vedem istoria altor muncitori:

„Fiindca Imparatia cerurilor se aseamana cu un gospodar care a iesit dis-de-dimineata sa-si tocmeasca lucratori la vie. S-a invoit cu lucratorii cu cate un leu pe zi si i-a trimis la vie. A iesit pe la ceasul al treilea si a vazut pe altii stand in piata fara lucru. „Duceti-va si voi in via mea”, le-a zis el, „si va voi da ce va fi cu dreptul.” Si s-au dus. A iesit iarasi pe la ceasul al saselea si al noualea si a facut la fel. Cand a iesit pe la ceasul al unsprezecelea, a gasit pe altii stand in piata si le-a zis: „De ce stati aici toata ziua fara lucru?” Ei i-au raspuns: „Pentru ca nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceti-va si voi in via mea”, le-a zis el, „si veti primi ce va fi cu dreptul.”

 Seara, stapanul viei a zis ispravnicului sau: „Cheama pe lucratori si da-le plata, incepand de la cei de pe urma, pana la cei dintai.” Cei din ceasul al unsprezecelea au venit si au luat fiecare cate un leu. Cand au venit cei dintai, socoteau ca vor primi mai mult; dar au primit si ei tot cate un leu de fiecare.

 Dupa ce au primit banii, carteau impotriva gospodarului si ziceau: „Acestia de pe urma n-au lucrat decat un ceas, si la plata i-ai facut deopotriva cu noi, care am suferit greul si zaduful zilei.”

 Drept raspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, tie nu-ti fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ti ce ti se cuvine si pleaca. Eu vreau sa platesc si acestuia din urma ca si tie. Nu pot sa fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tau rau, fiindca eu sunt bun?”

 Tot asa, cei din urma vor fi cei dintai, si cei dintai vor fi cei din urma; pentru ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.” Evanghelia Matei cap 20

Carteau impotriva gospodarului, patronului, sau mai bine zis a celui care i-a tocmit pentru lucru. Cu totii avem zilnic nenumarate motive sa fim multumitori unora sau sa ne razvratim si sa cartim impotriva lor.

Este un obicei „crestinesc” sa cartim. Avem exempre minunate de acest gen in toata Scriptura. Unii au cartit impotriva lui Moise. Altii au cartit impotriva lui David, altii impotriva altora. Ceea ce mai grav, ca unii au cartit chiar impotriva Domnului Iisus si chiar impotriva lui Dumnezeu.

Cred ca aceasta tine de atitudinea pe care o avem fata de cei cu care intram in relatie zilnic. Nu ei, si actiunile lor te fac sa fii multumit sau sa te impotrivesti si sa ai o atitudine respingatoare si cartitoare fata de ei, ci, TU, da tu, esti cel care alegi asta.

Gasim in aceasta pilda mai intai ca muncitorii care se tocmesc primii, „dis de dimineata”, sunt bucurosi ca gospodarul le-a oferit de munca si mai ales un pret al muncii. Nu vi sa intamplat niciodat ca cineva sa va tocmeasca la munca si sa va zica vede la sfarsit cat iti vom plati? Acesti muncitori aveau si motivatia muncii lor de la inceputul zilei. Ei lucrau ca sarguinta pentru ca la final primesc plata cuvenita.

Interesant, sau ceea ce da sens acestei pilde este ca, gospodarul iese si la alte momente din zi si mai ales spre seara si trimite alti si alti muncitori in vie. Cei dintai, care au inceput lucru dis de dimineata nu aveau de unde sti cu cat s-au tocmit ceilalti. Dar ei stiau ca la finalul zilei primesc plata pentru munca lor.

Nu inteleg de ce stapanul, gospodarul, cand ii cheama pe fiecare incepe sa ii plateasca in vazul tuturor, dar, incepand cu cel care a lucrat cel mai putin. Nu valoarea muncii e importanta, nu timpul lucrat e important, ci altceva. Cred eu!

Atitudinea lor vine din iluzia lor. Ei ziceau, o sa primim mai mult, si de aici incepe si reactia lor. Invidie pe cei cere au lucrat mult mai putin, razvratire impotriva celui care ii plateste, dupa parerea lor mai putin.

As vrea sa nu lungesc si sa ne uitam fiecare la noi. Care a atitudinea noastra fata de patronul care tocmai ne-a tocmit la munca? Care e atitudinea noastra fata de ceilalti colegi care sunt platiti mai bine decat noi?

Merita sa ne revizuim atitudinea noastra invidioasa, cartitoare sau razvratita si sa avem o stare de multumire si de bucurie fata ce cei cu care intram zilnic in contact. Asa se vor schimba unele relatii cu ceilalti.

Sa ne ierta Dumnezeu ca de atatea ori am cartit indirect sau chiar direct impotriva Lui, si El, totusi a facut lucruri minunate in continuare pentru noi.

Pocaiti, dar nu Sfinti

Tot mai mult in ultimul timp ma gandesc la acest aspect. Pocaiti, dar nu sfinti!

Nu putem accepta, noi, pocaitii asa ceva. Dar cand privim la noi ne dam seama ca si ne-pocaitii recunosc, faptul ca pocaitii nu mai sunt asa cum trebuie.

De ce nepocăiții știu mai bine ca și noi, pocăiții, cum ar trebui să trăiască un pocăit adevărat?

Am pierdut oare ceea ce ne face pe noi, pocaitii, sa fim recunoscuti de ceilalti ca sfinti, sau ei nu mai vad bine? stiu eu!

Problema nu e la ei, ci la noi.  Pocaitii de astazi, de altfel din ultimii 20 ani cred, pun mai mult accentul pe ce trebuie sa facem si pe ce nu trebuie sa facem, decat pentru a sta in partasie cu Domnul si a accepta planul Sau pentru fiecare dintre noi.

Este mai usor sa ai un cod de reguli pe care sa le aplici, decat sa stai in prezenta Lui, decat sa accepti soapta lina a Duhului, si … uite asa am ajuns sub lege si nu in har.

 

 

 

Religia – intre piosenie adevarata si spectacole grandioase

O sa redau un fragment din cartea ”Fariseii vechi si noi “ de Tom Hovestol:

“Reclama circului Ringling Brothers, Barnum and Bailey afirma ca ei ofera ‘Cel mai mare show de pe pamant’. Spectacolele lor sunt pline de actiune care sfideaza moartea, spectacole de frumusete si carnavaluri magnifice, distractii zgomotoasa si talente extraordinare. Cu toate acestea faptul ca acest circ merita calificativul ‘Cel mai bun show” este extreme de indoielnic.  In schimb.se pot aduce multe argumente in favoarea afirmatiei ca religiei i s-ar potrivi mult mai bine titlul de Çel mai mare show’ . Religia are cu mult mai multi fani, care platesc mult mai multi bani si care sunt mult mai seriosi decat ar putea spera vreodata promotorii circului. Nici o competitie de atletism, nici un spectacol de amuzament, nici o intrunire politica nu se compara cu spectacolul pe care il prezinta in mod regulat religia.

Showul religios este practicat tot timpul, in fiecare zi, in orice parte a globului. Marile productii au loc vinerea printre musulmani, sambata printre evrei si duminica printre crestini.

Fiintele umane sunt inevitabil religioase. Noi avem un simt al spirituaului adanc inradacinat, o tanjire dupa supranatural si o dorinta adanca de comunicare cu divinitatea. Credinta si faptele religioase se intalnesc in toate culturile. Chiar si in lumea noastra moderna, fara Dumnezeu, oamenii se simt obligati sa –si arate dedicarea fata de Dumnezeu prin acte de pietate religioasa.

Totusi din nefericire, pietatea poate sa degenereze usor intr-un spectacol public.

Cele mai multe religii prescriu comportamente asemanatoare prin care o persoana sa-si demonstreze credinta. Acestea include de obicei darnicia, rugaciunea si unele forme de autorenuntare, adesea postul. Probabil acestea trei sunt elemente comune in lumea religioasa deoarece ele acopera cele trei directii a adevaratei pietati: in exterior, dragostea fata de oameni, in special fata de cei aflati in nevoi; pe vertical, in rugaciune catre Dumnezeu; si in interior, anumite forme ale lepadarii de sine, care sa stimuleze, dar si sa dovedeasca, dedicarea cuiva. Astfel de actiuni ale pietatii sunt bune, dar deoarece pot fi observate, ele pot deveni si spectacole publice, care sa falsifice adevarata spiritualitate.

In farisei putem vedea pietatea adevarata si falsa in actiune.”       Oare aceasta o putem gsi si in bisericile noastre?

Neprihanirea Fariseilor si intrarea in Imparatia Cerurilor

Domnul Iisus in predica Sa de pe munte spune o fraza care, greu o pot lasa undeva intr-un ungher al mintii mele. Si de mult timp voiam sa scri despre acest lucru. Hai sa vedem ce zice evanghelistul Matei :

„… vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”

Daca neprhanirea voastra – ucenicilor sai – nu va intrece neprihanirea carturarlor si a fariseilor … nu veti intra cu nici un chip in Imparatia Cerurilor.

Ops!!! Si eu cred ca ceea ce a zis Iisus ramane valabil si asa se va implini.

Acum, care era neprihanirea carturarilor si a fariseilor? Pentru ca stiind acest lucru sa putem depasi aceasta neprihanire, daca se poate depasi acea neprihanire.

Eu cred ca Iisus a pus un standard omenesc foarte inalt pe care nimeni in lumea asta nu li va putea depasi! Iisus cunostea bine cum traiau fariseii si carturatii si de aceea putea sa si spunadespre neprihanirea lor. Ce credeti? Cine poate intrece neprihanirea fariseilor? Cine poate ajunge pana acolo? Nimeni!

Cine erau fariseii  din vremea aceea? Dupa parerea celor mai multi scriitori crestini,  fariseii erau considerati in Israel gruparea care pazea cel mai cu exactitate Legea. Gasesc in Scriptura diverse versete care imi sprijina afirmatia; Cand magii vin la Irod, acesta, cheama tocmai fariseii si carutrarii care cunosteau bine Legea si profetii, si Irod stia ca ei sunt ceata de elita a Israelului; ma gandesc la un anume Saul din Tars care in calitate de fost fariseu a spus ca traia conform ” celor mai stricte reguli ale credintei noastre” si ca a ajuns ” in ce priveste neprihanirea data de Lege, neprihanit”.

Deci rezulta ca, in ochii lui Iisus, Legea nu a fost pana atunci inca implinita. Nu a aparut inca nimeni a carui neprihanire sa intreaca pe cea a fariseilor, iar fara aceasta neprihanire cu nici un chip nu veti intra in Imparatia Cerurilor.

De aceea cred ca pana acum, nimeni nu poate sa intre, sa participe in Imparatia Cerurilor. Si aceasta este valabil pana in zilele de astazi. Daca nici cei mai buni iudei din vremea aceea – fariseii – n-au corespuns voii lui Dumnezeu, nici cei din zilele noastre nu au nici o sansa. Prin urmare orice ideie ca omul poate ajunge cumva la Dumnezeu este spulberata.

Pentru cei care ati fos inselati de anumiti lideri religiosi, de anumite religii care cred ca se poate ajunge primtr-o neprihanire pe care o da regulile si poruncile va invit cu toata dragostea la Scriptura  care ofera singura varianta de a ajunge in Imperatia cerurilor, prin Domnul Iisus

Cine esti tu, ca sa judeci sluga altuia?…

Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.

Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dim­potrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor – da, o ditamai bârnă – nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3).

Frate! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă, să stea” (Romani 14, 4)”.

Adesea auzim în jurul nostru oameni care caută tot timpul pricină celorlalți, trăim un veac al criticismului, un veac în care vedem orice și oriunde la cei de lângă noi dar la noi înșine nu ne uităm niciodată cu același zel. Judecarea preoților este o modă, a devenit o patimă a lumii moderne, manipulată cu multă dibăcie de cei ce vor să distrugă cu desăvârșire factorii moralizatori ai societății și încercând prin aceasta subjugarea omului sub povața diavolului. Celui judecat i se face un bine însă cel ce judecă și hulește și împrăștie venin în toate părțile, va avea mult de suferit în viață.

Sfantul Ioan de Kronstadt “Viata mea in Hristos”

Continua sa citesti aici – la sursa …