Fiti sinceri nu ca fariseii si carturarii

Unul din exemplele date de Iisus, referitor la comportamentul imoral si la aplicarea gresita a Scripturii de catre farisei si carturari, este legat de pornca lui Dumnezeu de a spune adevarul.

Fariseii si carturarii au descoperit o cale foarte creativa de a minti. Ei nu se considerau obligati sa isi indeplineasca promisiunea daca jurau pe Templu pe Altar sau pe Cer, totusi daca jurau pe aurul din templu sau pe jertfa de pe altar, sau pe Dumnezeu care este in ceruri, atunci promisiunea era de dus la indeplinire.

Dumnezeu a intentionat ca oamenii sa spuna adevarul intotdeauna, nefiind nevoie sa faca juramant, pentru confirmare. Oamenii care simt nevoia sa jure pe ceva sau cineva pentru a fi credibili in ochii celorlalti, admit ca de obicei mint, si doar cand jura spun adevarul. Dar oamenii care spun intotdeauna adevarul nu simt aceasta nevoie, sa jure.

Biserica din zilele noastre este plina de mincinosi, mari sau mici. Crestinul trebuie sa se ofere pe sine ca un exemplu de corectitudine si ii stimuleaza si pe altii sa spuna adevarul intotdeauna.

Imi aduc aminte de spusele lui Ioan in cartea sa Apocalipsa : „Dar cat despre … mincinosi, partea lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa…” Apoc 21:8

Reclame

Tu crezi că ai smerenie …

„Tu crezi că ai smerenie; alţii se învinovăţesc pe sine-şi, tu însă nu suferi nici când alţii te învinovăţesc şi te declari plin de smerenie. Dacă eşti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare şi vezi dacă poţi răbda nedreptatea, fără să te tulburi.” (Sf. Isaac Sirul )

Smerenia libereaza mintea de fumul mandriei si de slava desarta.( Sfantul Maxim Marturisitorul)

Nu cum fac fariseii si carturarii

Ca urmare a afirmatiei lui Iisus din Matei 5:20, m-am gandit la un alt pasaj al Ev. Matei in care Iisus chiar inainte de a fi prins si rastignit, in discutie cu poporul dar si cu fariseii si carturarii o alta expresie. Mai bine sa redau textul Scripturii:

„Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.”

Interesant, nu!? Oare a uitat Iisus ceea ce a spus cu catva timp inainte, tot noroadelor, in predica de pe numte? sau oare si-a schimbat El parerea despre farisei si carturatri intre timp? Nu, nicidecum!

Iisus ii cunostea tot atat de bine si atunci si acum. Iisus stia ca ei traiesc doar sa spuna altora ce trebuie sa faca, ca „le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ,Rabi! Rabi!'”; de fapt: „Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni.”

Mi-as dori sa privim la acesti oameni asa cum ii priveste Iisus si sa invetam de la ei. De aceea m-am gandit sa gasesc in Scriptura ce sa fac si ce sa nu fac ca sa nu fiu ca fariseii si carturarii de atunci.

In acest pasaj Iisus spune sa facem ce zic ei. Interesant e ca ei stiau bine ce trebuie sa faca „altii”, nu ei si le dadea invataminte bune, dar ei … „nici cu degetul nu vor sa le miste”.

Cunoasteti astazi oameni care sunt la fel ca fariseii si carturarii de altadata???

Cateva din invataturile Domnului Iisus referitoare la farisei si carturari:

Sunt expresii pe care Iisus le reclama la fariseii si carturarii de atunci, dar oare si la cei de astazi ???

Egoismul ucide, Iubirea da viara

Mi-a placut acest articol postat de Cristian si l-am (furat – dupa unii) postat si eu.

Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă.

Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină. Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic.

Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…

Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt. Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.

Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…

– Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră. Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:

– Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora… Cel mare nu părea prea încântat:

– Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…

– Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.

– Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine. Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:

– Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi… Musafirul le spuse:

– Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut… În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.

– Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.

– Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.

– Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât… Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…

– Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată… Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…

Sursa:  http://cristianstavriu.wordpress.com/despre-frati-si-fratietate-pilde/

Neprihanirea Fariseilor si intrarea in Imparatia Cerurilor

Domnul Iisus in predica Sa de pe munte spune o fraza care, greu o pot lasa undeva intr-un ungher al mintii mele. Si de mult timp voiam sa scri despre acest lucru. Hai sa vedem ce zice evanghelistul Matei :

„… vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”

Daca neprhanirea voastra – ucenicilor sai – nu va intrece neprihanirea carturarlor si a fariseilor … nu veti intra cu nici un chip in Imparatia Cerurilor.

Ops!!! Si eu cred ca ceea ce a zis Iisus ramane valabil si asa se va implini.

Acum, care era neprihanirea carturarilor si a fariseilor? Pentru ca stiind acest lucru sa putem depasi aceasta neprihanire, daca se poate depasi acea neprihanire.

Eu cred ca Iisus a pus un standard omenesc foarte inalt pe care nimeni in lumea asta nu li va putea depasi! Iisus cunostea bine cum traiau fariseii si carturatii si de aceea putea sa si spunadespre neprihanirea lor. Ce credeti? Cine poate intrece neprihanirea fariseilor? Cine poate ajunge pana acolo? Nimeni!

Cine erau fariseii  din vremea aceea? Dupa parerea celor mai multi scriitori crestini,  fariseii erau considerati in Israel gruparea care pazea cel mai cu exactitate Legea. Gasesc in Scriptura diverse versete care imi sprijina afirmatia; Cand magii vin la Irod, acesta, cheama tocmai fariseii si carutrarii care cunosteau bine Legea si profetii, si Irod stia ca ei sunt ceata de elita a Israelului; ma gandesc la un anume Saul din Tars care in calitate de fost fariseu a spus ca traia conform ” celor mai stricte reguli ale credintei noastre” si ca a ajuns ” in ce priveste neprihanirea data de Lege, neprihanit”.

Deci rezulta ca, in ochii lui Iisus, Legea nu a fost pana atunci inca implinita. Nu a aparut inca nimeni a carui neprihanire sa intreaca pe cea a fariseilor, iar fara aceasta neprihanire cu nici un chip nu veti intra in Imparatia Cerurilor.

De aceea cred ca pana acum, nimeni nu poate sa intre, sa participe in Imparatia Cerurilor. Si aceasta este valabil pana in zilele de astazi. Daca nici cei mai buni iudei din vremea aceea – fariseii – n-au corespuns voii lui Dumnezeu, nici cei din zilele noastre nu au nici o sansa. Prin urmare orice ideie ca omul poate ajunge cumva la Dumnezeu este spulberata.

Pentru cei care ati fos inselati de anumiti lideri religiosi, de anumite religii care cred ca se poate ajunge primtr-o neprihanire pe care o da regulile si poruncile va invit cu toata dragostea la Scriptura  care ofera singura varianta de a ajunge in Imperatia cerurilor, prin Domnul Iisus

Mesaj pentru noul an!

Un an plin de binecuvantari ceresti. Am inceput acest an cu aceste cuvinte in minte si vreau sa vi le spun si voua, sa fie pentru voi ca si pentru mine locul din Scriptura unde sa fugim atunci cand vin incercarile, atunci cand bate grindina in viata. Ele cu siguranta vor veni. Suntem tentati sa privim foarte mult inapoi sa vedem ce am facut si ce nu am facut, numai ca aceasta ne poate distrage de la scopul sau tinta spre care ne indreptam, asa ca, nu te uita prea mult inapoi ci, priveste inainte la Izbavitorul care aduce si iesirea din situatia grea. Nu o sa scriu tot capitolul ci doar cateva cuvinte:

„Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut  şi Cel ce te-a întocmit!”

Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău!

De aceea,

pentru că ai preţ în ochii Mei,

pentru că eşti preţuit şi

te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.

Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine,…

Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Făcătorul lui Israel, Împăratul vostru.”

Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!

Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.”

Cuvintele lui Dumnezeu scrise de Isaia.

Daca as scrie cu bold tot acest text,  nu ar avea nici un efecr daca nu Il ai pe Domnul Dumnezeu, Mantuitorul tau!