Spovedanie sau marturisirea pacatelor, …

Suntem in plin Post al Craciunului, si cei mai multi dinte crestini sunt mai aproape de Dumnezeu gandindu-se la nasterea Pruncului Iisus si la Maria, mama sa. Doar ca postul fara marturisire a pacatelor nu inseamna mare lucru, ba, de fapt nu conteaza de loc. Asa ca mai toti ne indreptam spre ‘un duhovnic’ la care sa ne marturisim sperand intr-o usurare spirituala.

Nu stiu la ce te gandesti tu, cand ai in minte ‘un duhovnic’, dar Scriptura ne spune clar unde si cine este in stare sa ne asculte ca apoi sa ne si ierte si mai ales sa ne elibereze, sa ne usureze de presiunea pacatelor.

M-am departat putin da subiect dar cred ca merita sa intelegem cine este in stare sa ne asculte.

Duhovnicul (din slavonescul duhoviniku) este preotul care primeşte de la episcop, printr-o hirotesie, puterea şi permisiunea de a săvârşi Taina spovedaniei şi de a îndruma pe credincioşii parohiei sale. El devine astfel părinte duhovnicesc (sau spiritual) al credincioşilor, a turmei încredinţate lui”. sursa (sublinierea este a autorului)

Acum, daca duhovnicul este parintele spiritual de ce este el preotul? Dar mai bine sa lasam raspunsurile pentru cei competenti a le da.

Este o traditie sa mergi la spovedanie in fata unui preot, care sa mijloceasca pentru tine si pacatele tale. Si asa ajungem la spovedanie. Nu vreau sa comentez ci doar preiau ceea ce zic

„Spovedania este Taina prin care credinciosul primeste de la Dumnezeu iertarea pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face.

Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina Pocaintei sau a Marturisirii.   (…)

Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca.” sursa Pr. Vasile Sorescu

Ce zice aici Scriptura?

Scriptura spune altceva;

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Ap Iacov 5

„Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el;  şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” Ev. Matei 3

2 thoughts on “Spovedanie sau marturisirea pacatelor, …

  1. Nu putem rupe din context o invatatura ci trebuie sa o cunoastem pe toata.
    Uneori oamenii il marginesc pe Dumnezeu si consider ca acesta este un pacat destul de frecvent si mare.
    Dumnezeu in conceptia crestina autentica poate fi simbolizat prin ARMONIE.
    Cand vorbim de armonie trebuie sa intelegem etimologic ceea ce spune acest cuvant si sa vedem ce vrea Dumnezeu prin aceasta armonie.
    Faptul ca El este Tatal si noi suntem Fii inseamna ca vrea ca toti sa fim frati intre noi.
    Toata Scriptura vorbeste despre UNITATE, unitatea credintei si a marturisirii.
    Din pacate astazi sunt peste 30.000 de grupari (asa zis) crestine care marturisesc diferit pe Domnul Dumnezeu, invatatura de credinta, invatatura despre Dumnezeu, despre mantuire samd. Dar fiecare in dreptul lui are pretentia de a fi cel „corect”.
    Spovedania (ca sa revenim la subiect)trebuie facuta la un preot care este investit cu aceasta misiune (conform Scripturii cu puterea de a lega sau dezlega). Se pare ca unii vor sa fie cu totii pastori! Dar oile unde mai sunt?
    Cuvantul Scripturii descris mai sus „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Ap Iacov 5 nu face referire la taina spovedaniei ci la purtarea srcinilor.
    Asa se intampla daca intelegem Scriptura rupta din contextul istoric.
    Sola Scriptura este o nebunie a protestantismului tmpuriu.
    Cum il poti margini pe Dumnezeu la o carte – chiar daca este inspirata?
    Ce s-a intamplat cu crestinii primari care n-au avut Scriptura?
    Cine a stabilit canonicitatea Scripturii? – pe care astazi o citesc toti aceia care rejecteaza Biserica Mama?
    De ce n-a scris Hristos? Este o intrebare la care eterodocsii nu stiu sa raspunda!!! De ce ? Ptr ca nu au cum!
    Dar subectul este mult prea complex sa poata fi lamurit intr-un artcol pe blog ptr ca se leaga de o sumedenie de alte lucruri ca sa poata fi inteles corect si in duhul aposolicesc.

    Doamne miluieste-ma!

    Cristian Stavriu

  2. Salut Doru,

    Atentie la generalizari si la cazurile particulare.

    Marturisirea nu se face oricui, fara cercetare.

    Daca nu am incredere in cei apropiati, in duhovnicul de la cea mai apropiata biserica – ca parinte sufletesc, mai bine caut in alta parte cui sa ma marturisesc.

    Si nu caut aiurea – ci tot la cineva cu experienta in viata.

    Iar intr-o lume aroganta si mincinoasa, nu am incredere sa fac marturisirea pacatelor nimanui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s