„… ca niste alesi ai lui Dumnezeu…”(1)

Atunci cand am inceput sa studiez ce inseamna sa faci parte din Imparatie, am ajuns la acest pasaj minunat.

Nu stiu cat ai reflectat pana acum la faptul ca esti ales de Dumnezeu! Numai ca atunci cand am inteles cu adevarat ca Dumnezeu cheama si tot El alege, am fost mai tare motivat sa fac sau sa nu fac, ceea ce Lui ii place.

Intrarea in Imparatie se face in baza unei alegeri. Nu poti intra in Imparatie fara ca Cel ce cunoaste totul sa nu te cheme pe nume, fara ca El sa te aleaga.

Daca vrem sa intelegem cum alege Dumnezeu, as vrea sa analizez doua aspecte.

Amandoua se afla in Deutreronom. Moise spune de ce Dumnezeu s-a alipit de noi, de ce Dumnezeu ne-a izbavit si ne-a scos de unde eram.

Mai intai, pentru ca El Dumnezeu ne iubeste si de aceea m-a ales. Moise spune in Deutreronom 7:8 „…pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei,…”. Nu pentru ca eu sunt un neam mai bun sau mai mare, nu pentru meritele mele, ci, pentru ca Domnul ma iubeste.

Apoi, Dumnezeu ne-a ales pentru ca a iubit pe parintii nostri. Tot Moise spune: „…de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.” in Deuteronom 10:15

In cele doua situatii luate vad ca Dumnezeu ne-a ales nu datorita noua ci mai intai datorita iubirii Sale iar mai apoi datorita parintilor nostri. Nu ca numai astea doua sunt modalitatile prin care Dumnezeu alege dar pe acestea am dorit sa le subliniez eu aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s