Iisus – Imparatul Luminii

„… am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe care zicea:lesson03-05

„Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă.

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors,

am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice

am vazut pe CINEVA, care semăna cu Fiul omului,

  • îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi
  • încins la piept cu un brâu de aur.
  • capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada;
  • ochii Lui erau ca para focului;
  • picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi
  • glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

În mâna dreaptă ţinea şapte stele.

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi

faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis:

„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Apocalipsa lui Ioan

Cine poate sa adauga sau sa scoata la o asa descriera? Cine poate face un portret mai stralucitor decat acesta? Tu si eu, noi ci voi, cu totii il vom vedea sa cum este acum in slava Sa… Ce minunata va fi ziua aceea !!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s